Home » Știință » Toyota a prezentat conceptul unui vehicul cu care oamenii vor explora suprafaţa Lunii – FOTO+VIDEO

Toyota a prezentat conceptul unui vehicul cu care oamenii vor explora suprafaţa Lunii – FOTO+VIDEO

Publicat: 14.03.2019
Agenţia de Explorare Aerospaţială Japoneză (JAXA) este oficial în parteneriat cu gigantul japonez Toyota pentru construirea unui vehicul autonom cu şase roţi dedicat explorării suprafeţei Lunii. Japonia speră să lanseze vehiculul la Lună în 2029.

Întrucât nu este atmosferă, radiaţia este abundentă şi temperaturile sunt extrem de scăzute, JAXA susţine că un vehicul de pasageri este necesar. Roverul va putea transporta doi astronauţi (sau patru în cazul unei urgenţe) şi va avea o autonomie de 10.000 de kilometri. Conceptul de vehicul este de două ori mai lat şi de două ori mai înalt decât Toyota 4Runner SUV din 2019, scrie Futurism.

Credit: Toyota Motor Corporation

Roverul va fi alimentat cu ajutorul pilelor de combustie înlocuibile, care vor fi încărcate în timp cu ajutorul panourilor solare.

Anunţul recent este doar primul pas dintr-un proiect foarte ambiţios. Planul este de a „accelera proiectarea unui rover cu echipaj, presurizat care foloseşte tehnologii care aparţin vehiculelor electrice”, conform comunicatului de presă emis de JAXA. Din punct de vedere conceptual, vehiculul a fost în proiectare din mai 2018.

Credit: Toyota Motor Corporation

„Roverele cu echipaj presurizate vor reprezenta un element important în explorarea umană a Lunii, pe care o vedem realizată în anii ’30 ai secolului XXI”, a precizat Koichi Wakata, vicepreşedintele JAXA. „Dorim să lansăm un astfel de rover în spaţiu în anul 2029”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Planul ambiţios al americanilor de trimitere a unui rover pe Lună a fost anulat de NASA. Cercetătorii care lucrau la proiect s-au declarat şocaţi

NASA a proiectat un nou concept de rover inspirat de vehiculul lui Batman

După o mică defecţiune, roverul Curiosity şi-a revenit şi funcţionează normal, dar cauza problemei a rămas necunoscută

Roverul Opportunity al NASA a fost declarat oficial mort. Marea realizare a celui mai longeviv vehicul de pe Marte – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
România este printre țările cu cea mai scumpă cafea
România este printre țările cu cea mai scumpă cafea
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât un adevărat science-fiction”
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât ...
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani
Marea Britanie a ieșit din recesiune cu cea mai rapidă creștere economică din ultimii ani
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” al epavelor
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” ...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood
Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood